Cornel Hlupina
Membru fondator PhotoTeam (2011).
Fotograf amator din anul 1986.
Cornel Hlupina – Bucurestiul in afara timpului
Nu am chiulit la nici o tema, de aceea mi-am zis ca trebuie sa o fac si pe asta. Am inceput prin a-mi aminti ca atunci cand am iesit prima oara cu aparatul de fotografiat am fost atras de casele vechi, monumentale, de gangurile, curtile si scarile lor interioare. In urma cu 25 de ani, calcand dincolo de poarta lor deschisa mi se parea ca intru intr-un tunel al timpului ce ma purta intr-un Bucuresti permanent, dintotdeauna, identificat probabil cu mirosul de mancare gatita, halucinogen pentru un student caminist, vesnic infometat…
Acum multe dintre ele sunt parasite, stau sa cada sau sunt pazite de interfoane, caini, camere de luat vederi ori locatari aciuati fara acte, dar cu atat mai mult agresivi. Am incercat sa evit daramaturile, firele, aparatele de aer conditionat, antenele de satelit, automobilele, termopanele, am asteptat ca prezenta umana sa “transforme” cadrele ori vreo pisica sau un catel sa sugereze “locuirea” lor.
Cu atatea constrangeri mi-e teama ca nu a mai putut iesi nimic. Ma simt asemenea elevului care, desi a scris doua pagini la extemporal, se asteapta ca profesorul sa-l ridice in picioare si sa-i spuna: “N-ai inteles nimic, stai jos, ai nota 3!”
Cornel Hlupina
Cornel Hlupina – Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii
Ieri m-a apucat ora douasprezece noaptea si m-am uitat cu oarece temeri afara si din nou la ceas. Apoi am dormit pana mai tarziu, ce poti simti in somn…?
Pe la noua am dat o fuga la gaini, si ele erau ok. Alaturi, Azorel dadea din coada, a foame… I-am servit cu ceva de-ale gurii si intors in casa am purces la lupta. Nevasta plecase cu treaba, dar imi lasase o lista de sarcini precise, cuvantul de ordine: curatenie!
Am inceput cu bucataria, unde se stransesera, din motive obiective, gramezi de vase pentru spalat. A aparut Zita, pisica neagra, apoi Huskie, motanul. S-au cerut in casa si nu am rezistat sa nu-i servesc si pe ei. Viermus, pisica cea mica, era ba pe masa, ba sub masa, intr-o goana continua dupa mancare. Suzy, printesa alba, era captiva in pod, unde intrase printre picioarele noastre si se culcusise pe niscaiva haine de vara, a iesit abia catre seara. Doar Bozart, motanul negru ce face zilnic vocalize, nu a aparut deloc…
Ghita, fox-terrier-ul, si haremul sau de cateluse, Omat, Bruna, Jojo si Schili au latrat toata ziua, in toate directiile, oriunde misca sau se auzea ceva. Drept rasplata si-au primit fiecare osul de ros.
Ora douasprezece noaptea se apropie din nou si daca cititi aceste randuri inseamna ca am rezistat si de data asta…
21.12.2012, Jilava, Romania
Cornel Hlupina
Cornel Hlupina – Streets on film
Cinci filme trase in tot atatea iesiri. Dupa un an si jumatate de digital, exclusiv, reintalnirea cu fotografia pe film nu a fost deloc entuziasmanta. Incepand cu irosirea cadrelor, doar 36 la numar pe fiecare film (!), pe incercari dubioase, meteahna dobandita de la lucrul pe digital, obiectivul slabut si terminand cu scanarea, care ar trebui sa fie impecabila pentru a nu strica ceea ce “a vazut” filmul, lista incomoditatilor este destul de lunga.
Am dus repede filmele la un laborator pentru developare si scanare avand o permanenta senzatie de anacronism. Pentru ca tehnologia, accesoriile aferente si preocuparea celor implicati sunt pe cale de disparitie. Trei dintre filmele developate au fost facute sul mic-mic pentru a incapea, bineinteles, in cutiuta de plastic, sleever-ele find deja un lux. Lampa laserului ce se ocupa de scanare s-a ars la filmul patru, filmul cinci fiind trimis la un “prieten” care a scanat spatiile dintre fotograme pentru aproape jumatate din film, asta dupa ce, in prealabil, l-a subdevelopat puternic… Insa, nu-i asa, o latitudine mai mare de expunere si siguranta marita a mediului analog de stocare al imaginii raman avantaje ce nu pot fi negate!
Cu siguranta ca pentru a uita aceasta ciudata experienta si a gusta din nou farmecul fotografiei pe film va trebui sa fotografiez candva pe indelete, sa developez filmul cu mana mea si dupa ce se va fi uscat sa-l tai in straifuri si sa-i fac o copie contact. Apoi, cu o lupa, sa descopar ce prostii am fotografiat si, daca mai este cazul, sa aleg un cadru sau doua pe care sa le copiez pe hartie cu aparatul de marit…
Cornel Hlupina
Cornel Hlupina – Straight from camera
O lume esuata
Obiecte utile, obiecte inutile, obiecte uitate, obiecte abandonate, obiecte aruncate, obiecte esuate…
Revenisem in acest loc pentru cele din ultima categorie. An de an, marea le arunca pe mal, in vegetatia ceva mai ridicata fata de nivelul apei, dincolo de fasia de nisip: becuri, tuburi de neon, tuburi cinescop, ratii de apa de pe barci de salvare, pantofi, papuci, accesorii pescaresti, saltele de plaja, planse de windsurf, sticle, pet-uri, tetra-pack-uri. Judecand dupa etichete unele fusesera impinse de vant de pe tarmurile altor tari vecine, altele de pe vase comerciale sau pescaresti. Fiecare te facea sa intuiesti cate o poveste, pe care nu aveai alta ocazie sa o “citesti” pentru ca urmatoarea furtuna avea sa le acopere cu un alt strat de scoici si nisip.
Am inceput de langa sat. Nu gasisem inca ce cautam, dar am fost socat de ceea ce lasa in urma sa valul de turisti veniti sa se bronzeze. Obiecte aruncate, “uitate”, erau la tot pasul, de toate felurile, de toate culorile, gramada ori imprastiate, in fata carora aparatul de fotografia ar fi trebuit sa se jeneze. Cu palaria de camuflaj, binoclu la brau, insotit de catelusa Omat, am stat 6 zile pe grind, pentru a matura 30 km de plaja cu un zoom macro Nikkor 28-105 mm, am fost luat drept agent al Garzii de Mediu si am primit scuzele unei doamne dupa ce i-am fotografiat butelia consumata, aruncata neglijent, departe de cort…
In apropiere de zona protejata am intalnit un decor usor suprearealist, in ale carui oglinzi asezate pe nisip ne vedeam cu surprindere cand eu, cand cainele, cand marea. Catre seara am cercetat tarmul cu binoclul: decorul disparuse, ridicat de echipa de filmare. Am innoptat langa o cherhana parasita. De aici si pana la grindul urmator camparea si focul deschis sunt interzise. Doar posesorii de 4×4 sau motociclete de teren se avanta, riscand o amenda si rascolind nisipul cu cauciurile, urmele lor concurand cu cele ale micilor vietati ce-si fac curaj sa iasa din vizuina dupa lasarea intunericului. Pentru ce doream eu sa gasesc trebuia sa merg mult si sa caut atent . Impresia de loc virgin, in care totul vine adus de mare, avea sa-mi fie insa contrazisa: desi masinile de teren sunt vadit mai incapatoare, stapanii lor sunt pusi de cele mai multe ori in situatia de a nu mai avea loc pentru multe din ambalajele, pet-urile ori cutiile de bere golite atunci cand ridicau tabara…
Toata iarna, pana in primavara, marea va avea de muncit pentru a face curatenie, ascunzand sub covorul de nisip ceea ce prisoseste acestei lumi, esuate in intentia ei de a regasi natura.
Cornel Hlupina
Conecteaza-te
Conectati-va cu noi prin urmatoarele platforme ale retelelor de socializare.