Eli Driu

Fotografia e un act egoist sau nu? Aceasta a fost intrebarea care m-a preocupat intens in ultimele trei luni. Au fost trei luni cu multe plimbari, fie ele in tara sau in afara tarii, la munte sau la mare, in orase mai mici sau mai mari, prin sate de munte si zone pustii din natura. In tot acest timp am avut parte de intamplari de tot felul pe care le-am trait din plin, am vazut locuri si lucruri interesante si am intalnit sau reintalnit oameni dragi mie. Ocaziile demne de a fi fotografiate au fost nenumarate. Fotografii insa am facut foarte putine, aproape deloc zile in sir. In mare parte din acest timp mi-am impus sa nu fac fotografii, ba chiar am simtit o usoara repulsie fata de aparatul de fotografiat si pe care l-am luat cu mine de foarte putine ori. Motivul refuzului meu de a fotografia a fost unul pe cat de banal, pe atat de convingator : sentimentul ca actul fotografic este uneori trecut printr-un filtru mult prea personal, ceea ce nu e chiar just fata de privitor si, mai ales, fata de subiectul fotografiat, ba chiar fata de propia mea persoana atata timp cat perceptia prea subiectiva asupra cadrului fotografiat ma poate abate de la adevarata lui esenta.

In toate aceste trei luni cu multe pauze foto, reflexul de a privi lumea in imagini a ramas insa treaz si mi-a distras atentia de la intentia de curatare si redefinire a modului meu de a vedea si de a realiza fotografii. Am facut astfel involuntar multe fotografii imaginare, dar cu o incarcatura emotionala foarte puternica. Imi revin periodic in minte, aproape obsesiv si imi starnesc emotii mai puternice decat orice fotografie as fi facut la momentul si locul respectiv. Poarta insa cu ele un soi de regret ca nu am vrut sa apas butonul declansator al aparatului de fotografiat. Sunt sigura ca o parte din aceste “fotografii” ma vor umari o lunga bucata de timp de acum incolo si imi vor reaminti de fiecare data ca orice fotografie as face ea nu poate fi in totalitate obiectiva, ci doar ecoul uneori foarte puternic al propriilor mele ganduri, emotii si actiuni.

Pentru fotografiile acestei teme, mi-am propus un exercitiu de acceptare a ideii enuntate mai devreme. Sunt fotografii realizate in urma cu doua saptamani, in decursul unei singure ore a uneia din multele mele plimbari in Vama Veche din aceasta vara. Sunt pentru mine o demonstratie ca fotografiez doar ceea ce imi starneste un interes pur egoist, legat de ceea ce simt, gandesc sau imi amintesc in momentul si locul fotografierii. Ma uit la aceasta serie de fotografii si aud valurile marii, miros aerul sarat, simt nisipul usor aspru de sub talpi, imi amintesc de o carte citita si de un fost iubit, ma rascoleste o dorinta neimplinita si se naste un plan pentru un nou proiect. Apoi zambesc reamintindu-mi glumele unui prieten si visez nostalgic la zilele cu noi plimbari in Vama Veche…..

Fie ca-mi place, fie ca nu, recunosc si accept faptul ca in spatele oricarei fotografii de-a mea se ascund franturi din faptele mele, din viata mea launtrica, din cartile citite, din muzica ascultata, din gandurile, visele si amintirile mele si multe alte influente stiute sau nestiute. O parte din mine e in fiecare din fotografiile mele!

*din aceasta categorie de fotografii sunt excluse fotografiile realizate in scop comercial si conform cererilor clientilor, sau cel putin acestea imi sunt intentiile. 🙂