Cornel Hlupina – Bucurestiul in afara timpului
Nu am chiulit la nici o tema, de aceea mi-am zis ca trebuie sa o fac si pe asta. Am inceput prin a-mi aminti ca atunci cand am iesit prima oara cu aparatul de fotografiat am fost atras de casele vechi, monumentale, de gangurile, curtile si scarile lor interioare. In urma cu 25 de ani, calcand dincolo de poarta lor deschisa mi se parea ca intru intr-un tunel al timpului ce ma purta intr-un Bucuresti permanent, dintotdeauna, identificat probabil cu mirosul de mancare gatita, halucinogen pentru un student caminist, vesnic infometat…
Acum multe dintre ele sunt parasite, stau sa cada sau sunt pazite de interfoane, caini, camere de luat vederi ori locatari aciuati fara acte, dar cu atat mai mult agresivi. Am incercat sa evit daramaturile, firele, aparatele de aer conditionat, antenele de satelit, automobilele, termopanele, am asteptat ca prezenta umana sa “transforme” cadrele ori vreo pisica sau un catel sa sugereze “locuirea” lor.
Cu atatea constrangeri mi-e teama ca nu a mai putut iesi nimic. Ma simt asemenea elevului care, desi a scris doua pagini la extemporal, se asteapta ca profesorul sa-l ridice in picioare si sa-i spuna: “N-ai inteles nimic, stai jos, ai nota 3!”
Cornel Hlupina
