Cornel Hlupina – Straight from camera

September 11, 2012 | By

O lume esuata

Obiecte utile, obiecte inutile, obiecte uitate, obiecte abandonate, obiecte aruncate, obiecte esuate…

Revenisem in acest loc pentru cele din ultima categorie. An de an, marea le arunca pe mal, in vegetatia ceva mai ridicata fata de nivelul apei, dincolo de fasia de nisip: becuri, tuburi de neon, tuburi cinescop, ratii de apa de pe barci de salvare, pantofi, papuci, accesorii pescaresti, saltele de plaja, planse de windsurf, sticle, pet-uri, tetra-pack-uri. Judecand dupa etichete unele fusesera impinse de vant de pe tarmurile altor tari vecine, altele de pe vase comerciale sau pescaresti. Fiecare te facea sa intuiesti cate o poveste, pe care nu aveai alta ocazie sa o “citesti” pentru ca urmatoarea furtuna avea sa le acopere cu un alt strat de scoici si nisip.

Am inceput de langa sat. Nu gasisem inca ce cautam, dar am fost socat de ceea ce lasa in urma sa valul de turisti veniti sa se bronzeze. Obiecte aruncate, “uitate”, erau la tot pasul, de toate felurile, de toate culorile, gramada ori imprastiate, in fata carora aparatul de fotografia ar fi trebuit sa se jeneze. Cu palaria de camuflaj, binoclu la brau, insotit de catelusa Omat, am stat 6 zile pe grind, pentru a matura 30 km de plaja cu un zoom macro Nikkor 28-105 mm, am fost luat drept agent al Garzii de Mediu si am primit scuzele unei doamne dupa ce i-am fotografiat butelia consumata, aruncata neglijent, departe de cort…

In apropiere de zona protejata am intalnit un decor usor suprearealist, in ale carui oglinzi asezate pe nisip ne vedeam cu surprindere cand eu, cand cainele, cand marea. Catre seara am cercetat tarmul cu binoclul: decorul disparuse, ridicat de echipa de filmare. Am innoptat langa o cherhana parasita. De aici si pana la grindul urmator camparea si focul deschis sunt interzise. Doar posesorii de 4×4 sau motociclete de teren se avanta, riscand o amenda si rascolind nisipul cu cauciurile, urmele lor concurand cu cele ale micilor vietati ce-si fac curaj sa iasa din vizuina dupa lasarea intunericului. Pentru ce doream eu sa gasesc trebuia sa merg mult si sa caut atent . Impresia de loc virgin, in care totul vine adus de mare, avea sa-mi fie insa contrazisa: desi masinile de teren sunt vadit mai incapatoare, stapanii lor sunt pusi de cele mai multe ori in situatia de a nu mai avea loc pentru multe din ambalajele, pet-urile ori cutiile de bere golite atunci cand ridicau tabara…

Toata iarna, pana in primavara, marea va avea de muncit pentru a face curatenie, ascunzand sub covorul de nisip ceea ce prisoseste acestei lumi, esuate in intentia ei de a regasi natura.

Cornel Hlupina

 

Filed in: Straight from camera - septembrie 2012, Proiecte

Cornel Hlupina

About the Author (Author Profile)

Membru fondator PhotoTeam (2011). Fotograf amator din anul 1986.

Comments are closed.