Eli Driu – Bucurestiul in afara timpului
Strada trecutului meu!
Intai au fost strazile…
Apoi te-am intalnit pe tine, trecutule!
Si strazile s-au schimbat!
Strada cu tei imbie cu mireasma plimbarilor noastre sfioase din serile de vara.
Strada cu duzi pitici zambeste acelui prim sarut, furat pe fuga si totusi atat de sincer.
Strada scolii asculta nerabdatoare ticaitul ceasul si spera sa treaca mai repede timpul pana la intalnirea noastra.
Strada parcului nu s-a zvantat dupa acea ploaie cand alergam prin toate baltile uzi de fericire.
Strada cu pereti de caramida fredoneaza melodiile noastre cantate in noaptea cand am crezut ca suntem doar noi doi pe lumea asta.
Strada ingusta dezmiarda cu lumina calda si rosiatica a acelui apus de soare, prea enigmatic pentru o zi de septembrie ca oricare alta.
Strada cu cafenele inca nu intelege de ce ne-am despartit tocmai la coltul ei.
Strada cea lunga e acum pustie si se intreaba de ce nu am mers impreuna pana la capatul ei.
Strada dupa strada, pas cu pas, ma intreb daca mergem impreuna sau separat. Esti acolo! Iti aud pasii ce-mi insotesc toate drumurile. Chiar si cele facute la brat cu altcineva. Oricine altcineva! Pasii tai sunt mereu aceeasi. Grabiti si dezorientati. Ma poarta orbeste oricand si oriunde pe strazile pe care eu nu vreau sa le vad niciodata.
La intersectii iti ascult pasii si ii urmez spre strada care intr-o zi ma va duce la zidul unde nu-s nici iubire, nici fericire si nici speranta nu-i. Esti doar tu, trecutul meu prezent si viitor. Iar dincolo de zid e strada mea. Goala si in afara timpului!
Eli Driu
